dragobetele_romanesc

Dragobetele romanesc

Dragobetele romanesc se sarbatoreste in data de 24 februarie,  este o traditie de imperechere a animalelor si a pasarilor a fost pastrata strict de catre oameni. Si astazi, sunt persoane care duc animalele la imperechere, in aceasta zi, pastrand credinta ca animalele neimperecheate vor ramane sterpe pana la Dragobetele din anul viitor.

Dragobetele a fost, prin excelenta, o sarbatoare a fertilitatii puse sub semnul unei magii albe, o zi a constituirii perechilor atat pentru oameni, cat si pentru animale si pasari. Pe langa valentele de divinitate protectoare a animalelor si a pasarilor, strans legata de fecunditate, de renasterea naturii, Dragobetele romanesc face parte, alaturi de majoritatea sarbatorilor populare ale lunii martie, din vesnicul cult al fertilitatii. Acesta, a fost considerat, pana nu demult, un zeu pastoral campenesc, codrean, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al fiorului iubirii sincere.

dragobetele romanesc

Credinte si obiceiuri

Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci flori de primavara. Fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit „zburatorit”, urmarite de cate un baiat caruia ii cazusera dragi. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in public. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla viitoarele casatorii. De aici a aparut expresia populara, „Dragobetele saruta fetele!”

Gospodarii, de ziua Dragobetelui, trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale, pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul.

Fetele indragostite strangeau de cu seara ultimele ramasite de zapada, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.

De asemenea, un rol important in aceasta sarbatoare, mai ales pentru tinere fecioare, il aveau plantele. Una dintre acestea ar fi cea numita „Floarea iubirii”, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Fata indragostita se culca cu aceasta floare sub perna si daca il visa pe cel iubit era semn bun ca se puteau casatori.

 

dragobete 2015

Dincolo de aspectul lor, mai mult sau mai putin credibil, in contextul modernitatii noastre, aceste credinte reprezinta o importanta dovada de continuitate a elementului dacic, un document istoric exceptional in domeniul datinilor si credintelor populare, pentru ca vorbesc despre cum au gandit si trait mosii si stramosii nostri.

In apropierea acestei sarbatori au loc tot felul de manifestari cultural si spiritual. Astfel, la Muzeul Satului din Bucuresti, cu aceasta ocazie, are loc asa numitul “Targ de Dragobete” unde sunt nelipsiti mesterii populari, produsele din gastronomia traditionala, produsele bio, martisoarele precum si un minunat program artistic de muzica si dansuri populare.

Sursa: crestinortodox.ro