Sambata Mare este, de asemenea, ziua in care se praznuiește ingroparea trupeasca a Mantuitorului Iisus Hristos, precum și pogorarea Lui in iad, salvand neamul omenesc și scoțandu-l din stricaciune.
in aceasta zi sfanta, dimineața, copiii și adulții merg, potrivit tradiției, imbracați in haine noi, la biserica pentru a se spovedi și, totodata, impartași.
Seara, in toate bisericile ortodoxe, se oficiaza slujba de inviere. La slujba de inviere credincioșii participa in numar foarte mare. Fiecare gospodina aduce cu ea un coș plin cu bucate ce urmeaza a fi sfințite, pe care la sfarșitul slujbei, le va imparți oamenilor saraci și celor nevoiași.
La miezul nopții, preotul cheama credincioșii sa ia lumina, spunand: “veniți sa luați Lumina!”. Acestia aprind lumanari si transmit, mai departe, lumina, pana cand toata lumea are lumanarile aprinse in mana.
Exista, in traditia straveche, un obicei, conform caruia, dupa ce au luat lumina, credinciosii trebuie sa mearga si la mormintele celor trecuti in nefiinta, pentru ca cei de dincolo sa stie ca a venit invierea Domnului.
Totodata, traditia ne mai spune ca este bine ca lumanarea de la inviere sa nu fie stinsa pana acasa, unde, de asemena, crestinii obisnuiesc sa inconjoare casa de trei ori pentru a-l indeparta pe cel rau.
Resturile de lumanari de la inviere sunt pastrate cu credinta de oameni, deoarece, in vreme de necaz, grindina, furtuna, acestea sunt de ajutor prin aprinderea lor si prin rugaciune.
Urarea traditionala de Paste a crestin-ortodocsilor este “Hristos a inviat”, la care se raspunde cu “Adevarat a inviat”. Aceste urari raman valabile timp de 40 zile dupa Paste, pana la sarbatoarea inaltarii Domnului. Urarile sunt valabile si atunci cand se ciocnesc ouale rosii.