Sarbatoarea zilei de 20 Decembrie se numeste in popor Ignatul sau Ihnatul, Ignatul porcilor sau Inatoarea .
Taierea porcilor avea loc intr-o anumita zi, la Ignat, si intr-un anumit moment al zilei, de obicei in zori sau dimineata. Credinta ca porcul isi viseaza moartea in noaptea de Ignat, prinderea si injunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neinsufletit, jumulirea parului pentru confectionarea bidinelelor, parlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, taierea corpului in bucati etc. ofereau suficiente momente pentru savarsirea practicilor rituale menite sa preintampine stingerea „semintei” porcilor, sa asigure sanatatea gazdei in noul an, sa alunge spiritele rele, sa prezica vremea pe o perioada mai indelungata de timp, sa fertilizeze ogoarele pentru a obtine roade bogate.
De altfel, functia rituala a sacrificiului este bine evidentiata de informatiile etnografice: „La taiere nu trebuie sa stea nimeni primprejur dintre cei care sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaite nimeni” (Pamfile, 1914, p. 118) si altele.
In legende si povestiri populare, Ignatul apare in calitatea de sfant facator de minuni sau de conditie umila din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care ii invata pe oameni sa se pregateasca cum se cuvine pentru Craciun.
Figura Sfantului este astfel adaptata la traditiile romanilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belsugului si fertilitatii, devine o emblema a sarbatorii si chiar a patronului ei crestin.
Potrivit religiozitatii populare, sangele porcului, adica tocmai ceea ce, in timpul postului, se crede ca ne spurca, in timpul acestei sarbatori ne purifica, fiind un paradox al purificarii prin post si sange.
Sursa: crestinortodox.ro