Inaltarea Sfintei Cruci este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant. In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:
– Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;
– Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Obiceiurile populare spun ca in aceasta zi pamantul se inchide, ganganiile si taratoarele raman in pamant, nu se taie lemnele ca sa nu vina serpii in casa, nu se mananca alimente precum usturoiul, nuca, pestele, prunele sau varza, fiind considerate alimente cu „cruse” sau „cap”. Se mai numeste si „Ziua crucii”. Florile incep sa vorbeasca exprimandu-si parerea de rau ca incep sa se usuce. Fragii de acum incolo nu se mai mananca fiind considerati fructe pentru morti. Dupa aceasta zi incepe culesul viilor, dar se lasa o singura boaba pe butuc, fiind o ofranda pentru Dumnezeu sau pentru pasari. In aceasta zi se culeg si ultimele plante pentru leacurile babesti: menta creata, cimbrul, calaparul, busuiocul, lemnul Domnului, botangii, sascutele, care se usuca pe icoane, ele se pun apoi in apa de scalda pentru cei suferinzi. Deasemenea, se fac pomeni doar catre casele cu copii saraci sau suferinzi.