Tag Archives: sarbatoare

Dragaica sau Traditia Sanzienelor

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de „Sanziene” sau „Cap de vara”, pentru ca acum soarele ajunge la apogeu. Potrivit traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.

Aceasta sarbatoare este legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie. Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub perna pentru a-si visa ursitul in acea noapte. Daca cununa va fi purtata in par sau in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta.

Aceste traditii de Sanziene s-au pierdut de-a lungul timpului, cel putin pentru cei care locuiesc in zonele urbane, tu nu pierde traditia si gateste un Bors de Legume de vara cu Bors Cimbrisor.

Vinerea Mare – Trecerea pe sub masa

In fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormant, impreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si inviem impreuna cu El. Aceasta coborare si ridicare din groapa mortii se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul bisericii, pe care sta intins trupul mort al lui Iisus Hristos, intiparit pe Sfantul Epitaf.

Sfantul Epitaf este un obiect de cult confectionat din panza de in, matase sau catifea, pe care se afla imprimata sau pictata icoana punerii in mormant a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din doua cuvinte grecesti, „epi tafos”, care inseamna „pe mormant”. El reprezinta un fel de pecete asezata pe Sfantul Mormant al Domnului. Deci, trecerea pe sub el inchipuie chiar intrarea in Sfantul Mormant cel datator de Viata.

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea „Sfintelor si Mantuitoarelor si infricosatoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”, adica: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, crucea si moartea.

Dupa slujba Ceasurilor Imparatesti, in Vinerea Mare, in toate bisericile se savarseste „Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf”. In cadrul acestei slujbe speciale se scoate in mijlocul bisericii Sfantul Epitaf. El este asezat pe o masa mai inalta, care inchipuie Mormantul Domnului. La randul lui, Sfantul Epitaf aduce aminte de fapta de milostenie a Dreptilor Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborand de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregatit pentru ingropare, mai inainte de a-L aseza in mormant.

Credinciosii saruta Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce, care sunt asezate pe Sfantul Epitaf, dupa care trec pe sub masa. De cealalta parte a mesei se afla Sfanta Cruce, asezata sub policandru cu o zi in urma, in cadrul Deniei din Joia Mare.

Unii credinciosi trec pe sub masa o singura data, inchipuind unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar altii trec pe sub masa de trei ori, in amintirea celor trei zile in care trupul lui Hristos a sezut in mormant. Nu am gasit vreun temei care sa intareasca mai mult o parere sau alta. Fie o singura data, fie de trei ori, important este ca atunci cand fac acest gest al smereniei si al credintei, credinciosii sa stie ca, prin acest lucru, ei inchipuie in trupul si viata lor moartea si punerea in mormant a lui Hristos.

Prezenta mormantului Domnului si a Crucii Sale in mijlocul bisericii ne invata ca, pana sa ajunga la Inviere, credinciosii trebuie sa participe in chip simbolic si la Patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului. Coboram impreuna cu El in moarte, pentru ca in noaptea Invierii sa si inviem impreuna cu El, dupa cum zice o cantare a slujbei: „Astazi ma ingrop impreuna cu Tine, Hristoase…”

Asa cum Hristos a trecut prin mormant, pentru a Se pogora in iad, cu scopul de a-i invia pe toti Dreptii care asteptau inca implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, tot asa, credinciosii trebuie sa moara si sa treaca prin mormant, pentru a putea invia impreuna cu Hristos si a dobandi viata cea vesnica in Imparatia Sa.

Sursa: crestinortodox.ro

Ziua internationala a femeii

Istoric 8 Marie

In 1908, 15.000 de femei au marsaluit in New York cerand un program de lucru mai scurt, salarii mai bune si dreptul la vot, iar in 1909, conform unei declaratii a Partidului Socialist din America, Ziua Internationala a Femeii a fost stabilita pe 28 februarie. Un an mai tarziu, in 1910, in urma unei Conferinte a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 tari, s-a hotarat ca Ziua Femeii sa fie sarbatorita in aceeasi zi peste tot in lume, data de 8 martie fiind aleasa insa abia in 1913.

Ziua de 8 Martie este recunoscuta pe intreg Mapamondul ca sarbatoarea internationala a femeii. Luna martie este prima luna a primaverii cand toata natura renaste si razele soarelui incepe sa ne mangaie usor. Pura coincidenta sau nu, in acesta luna se sarbatoreste pe langa martisor si ziua femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importanta fiinta din lume, mama si iubita, elemente fara de care intregul univers nu ar exista.

Sarbatorirea Zilei Femeii astazi

In Armenia dupa prabusirea Uniunii Sovietice, sarbatorirea Zilei Internationale a Femeii a fost abandonata si inlocuita cu ziua „Maternitatii si a Frumusetii”, celebrata pe 7 aprilie.

In aceasta zi, in Italia, femeile primesc de la barbati mimoze. Obiceiul este similar cu cel din Rusia si Albania, unde pe langa mimoze, doamnele mai primesc si ciocolata.

In Romania, Bulgaria, Croatia, Estonia, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, Rusia, Serbia, Slovacia si Slovenia, cel mai comun cadou sunt florile.

In unele tari, precum Portugalia, femeile sarbatoresc ziua de 8 martie cu petreceri la care au acces doar doamnele.

In tari precum India si Pakistan, aceasta zi este plina de semnificatii avand in vedere restriciile culturale si religioase la care sunt supuse femeile.

In Polonia, aceasta zi esta marcata, pe langa florile si cadourile pentru doamne, de numeroase demonstratii feministe.

Dragobetele romanesc

Dragobetele romanesc se sarbatoreste in data de 24 februarie, este o traditie de imperechere a animalelor si a pasarilor a fost pastrata strict de catre oameni. Si astazi, sunt persoane care duc animalele la imperechere, in aceasta zi, pastrand credinta ca animalele neimperecheate vor ramane sterpe pana la Dragobetele din anul viitor.

Dragobetele a fost, prin excelenta, o sarbatoare a fertilitatii puse sub semnul unei magii albe, o zi a constituirii perechilor atat pentru oameni, cat si pentru animale si pasari. Pe langa valentele de divinitate protectoare a animalelor si a pasarilor, strans legata de fecunditate, de renasterea naturii, Dragobetele romanesc face parte, alaturi de majoritatea sarbatorilor populare ale lunii martie, din vesnicul cult al fertilitatii. Acesta, a fost considerat, pana nu demult, un zeu pastoral campenesc, codrean, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al fiorului iubirii sincere.

Credinte si obiceiuri

Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci flori de primavara. Fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit „zburatorit”, urmarite de cate un baiat caruia ii cazusera dragi. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in public. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla viitoarele casatorii. De aici a aparut expresia populara, „Dragobetele saruta fetele!”

Gospodarii, de ziua Dragobetelui, trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale, pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul.

Fetele indragostite strangeau de cu seara ultimele ramasite de zapada, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.

De asemenea, un rol important in aceasta sarbatoare, mai ales pentru tinere fecioare, il aveau plantele. Una dintre acestea ar fi cea numita „Floarea iubirii”, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Fata indragostita se culca cu aceasta floare sub perna si daca il visa pe cel iubit era semn bun ca se puteau casatori.

Dincolo de aspectul lor, mai mult sau mai putin credibil, in contextul modernitatii noastre, aceste credinte reprezinta o importanta dovada de continuitate a elementului dacic, un document istoric exceptional in domeniul datinilor si credintelor populare, pentru ca vorbesc despre cum au gandit si trait mosii si stramosii nostri.

In apropierea acestei sarbatori au loc tot felul de manifestari cultural si spiritual. Astfel, la Muzeul Satului din Bucuresti, cu aceasta ocazie, are loc asa numitul “Targ de Dragobete” unde sunt nelipsiti mesterii populari, produsele din gastronomia traditionala, produsele bio, martisoarele precum si un minunat program artistic de muzica si dansuri populare.

Sursa: crestinortodox.ro